Cum iti dai seama ca nu vrea o relatie serioasa cu tine

Unii bărbaţii care apar aproape perfecţi în faţa unei noi cuceriri de fapt nu vor o relaţie adevărată, ci doar o joacă.
Aceştia sunt destul de greu de descoperit, deoarece se poartă încântător, până în momentul în care îi spun partenerei "la revedere". Iată câteva semne care îţi pot indica faptul că băiatul tău are probleme de angajament.

Toate fostele sale sunt "nebune"...
Nu îi da toată încrederea ta unui bărbat care spune despre fostele sale iubite că sunt "nebune" sau "descreierate", deoarece el este numitorul comun în toată treaba asta. Astfel, ori el atrage numai femei cu probleme, ori el nu vrea cu adevărat o relaţie.

Planifică numai întâlniri ultra-romantice...
O cină romantică în doi, departe de privirile curioşilor din restaurant este o surpriză plăcută din partea lui, însă dacă te duce numai la întâlniri de genul acesta, întreabă-te dacă nu cumva nu vrea să fie văzut de alte femei. Data viitoare când te scoate în oraş, testează-l şi roagă-l să te ducă la unul din cele mai populare localuri din oraş şi vezi cum reacţionează.

Este ba cald, ba rece la telefon...
Îţi trimite zeci de SMS-uri noaptea, pe urmă dispare de tot câteva zile. Vorbiţi la telefon o oră întreagă, apoi nu te mai sună o săptămână. Te întrebi ce se întâmplă? Experţii psihologi pun problema astfel: cel mai probabil este ocupat cu alte femei.

Prietenii lui sunt distanţi...
Chiar dacă amicii unui "jucător" sunt sociabili, ei nu te vor întreba prea multe despre locul de muncă, interese sau hobby-uri. De ce? Pentru că nu vor să investească timp şi energie să te cunoască deoarece ştiu că nu vei face parte din viaţa Lui prea mult timp.

Îţi spune că sunteţi făcuţi unul pentru celălalt...
Ce femeie nu-şi doreşte să audă asta de la bărbatul de care este îndrăgostită? Totuşi, prea multe dulcegării de genul acesta într-un timp foarte scurt nu miros a bine. Dacă bărbatul îţi spune deja din primele două săptămâni că este pe cale să se îndrăgostească de tine, există posibilitatea ca el să-ţi şoptească vorbele de amor cu atâta uşurinţă deoarece le-a mai rostit de mai multe ori înainte.

Îi lipsesc informaţii de pe Facebook?...
Băiatul are cont pe Facebook şi intră destul de des pe site, postează mereu poze noi şi vorbeşte cu amicii săi dar... nu zice nimic despre tine? Stadiul relaţiei este ascuns? Ei bine, spun experţii, un bărbat care are probleme de angajament va fi sigur că nu lasă vreo urmă de-a ta pe profilul său.

Sursa: ziarul Libertatea 

Daca ti-a placut articolul, atunci apasa LIKE, pentru a-l citi si altii. 


Cititi si: Unde gresesti in comunicarea cu barbatii?

Cele mai proaste replici de agatat online

Cum il faci sa te asculte cand ii vorbesti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...