Cum recunosti santajul emotional in cuplu?

Şantajul emoţional este arma celor slabi. De unde ştii dacă iubitul tău ţine frâiele, iar tu te laşi pradă şantajului emoţional? Cel care şantajează profită de relaţia apropiată pe care o are cu tine pentru a te manipula.
Îţi ştie punctele slabe şi acţionează din ceaţă pentru a te determina să te porţi într-un anumit fel. Şantajul este subtil şi greu de dovedit.

Te şantajează emoţional iubitul tău?...

Poţi depista metodele prin care celălalt încearcă să te manipuleze, dacă ştii unde să cauţi şi încerci să te detaşezi emoţional. Iată opt metode prin care iubitul te poate şantaja emoţional fără să îţi dai seama!

1. Te face să te simţi vinovată, dar nu cu reproşuri directe, ci prin felul său de a se comporta. Nu mai comunică cu tine, iar când îl întrebi ce are, îţi spune că nu a păţit nimic, deşi tonul folosit şi comportamentul precedent indică opusul.

2. Te acuză că tu îl determini să comită lucrurile rele pe care i le reproşezi. Chiar dacă el a avut ieşirea aceea necontrolată, tu eşti de vină pentru că nu i-ai urmat indicaţiile. În general, cel care şantajează emoţional spune că meriţi pedeapsa, pentru că nu ai făcut ca el. Orice gest urât ar face şi oricât de rănită te-ai arăta, el se va considera îndreptăţit să acţioneze în acea manieră.

3. Şantajistul crede că orice reproş i se adresează este un atac la care trebuie să răspundă cu un contraatac. Aşa că de câte ori îi reproşezi ceva, el îţi răspunde cu lucruri pe care tu le-ai greşit în trecut. Te trezeşti cu o avalanşă de reproşuri la care nu mai poţi găsi o justificare pentru că nu ţi le-a adus la cunoştinţă la vremea respectivă.

4. Se victimizează pentru a-ţi stârni mila. Atunci când tu lucrezi peste program îţi spune cât de deprimant a fost pentru el să te aştepte singur acasă. Se poartă ca un copil care are nevoie de atenţie, iar când nu i-o oferi, se manifestă astfel încât să îţi stârnească compasiunea. În general, nu se preocupă de cum poate îmbunătăţi el problema, ci TU. Şantajistul îţi dă de înţeles că nu trebuie să ridice vreun deget de vreme ce tu porţi toată vina.

5. Te laudă când faci ca el şi te critică în rest. Poţi remarca adevărate tehnici de dresaj la cel care te şantajează emoţional. Gândeşte-te când îţi face complimente iubitul tău. Ele trebuie să vină spontan, nu doar atunci când tu cedezi şi faci ca el. Iar faptul că în rest te critică, nu denotă decât că vrea să te modeleze după bunul său plac. Mai mult, poate profita de slăbiciunile tale pentru a lovi unde doare mai tare. Dacă tu te mândreşti cu logica ta de fier, îţi va spune că eşti iraţională cât timp nu faci ca el.

6. Te ameninţă că deteriorezi relaţia. Şantajul emoţional presuspune o relaţie strânsă între cel şantajat şi cel care efectueză şantajul. Aşa că una dintre metodele cu care lucrează cel din urmă este să ameninţe că relaţia respectivă se va deteriora.

Atunci când tu trebuie să pleci o lună de zile in interes de serviciu, iubitul te ameninţă că vă veţi înstrăina, iar relaţia "nu va mai fi ce a fost"- text folosit de şatajişti în multe contexte. Dacă vrei să ieşi cu prietenele în oraş, el va ieşi cu băieţii, iar după îţi va spune cu câte femei a flirtat, dacă tu l-ai lăsat singur. În cazuri mai grave, ameninţă că iese din relaţie dacă nu te supui voinţei lui, caz în care şantajul este evident.

7. Fapte banale devin favoruri pe care el le face pentru tine. Şantajistul îţi va cere să îl apreciezi pentru faptul că stă cu tine. Va încerca să te facă să crezi cu nu eşti îndeajuns de bună pentru ceilalţi ( ai o personalitate fadă sau eşti nepricepută în pat), iar mai apoi îţi va da de înţeles că el se sacrifică să stea cu tine. Aşa că ai putea şi tu măcar să îţi arăţi recunoştinţa făcând lucrurile după cum îţi dictează el.

8. Te demoralizează, iar mai apoi te ameninţă. Te va priva de afecţiune şi te va critica din orice, scopul fiind să te demoralizeze şi să îţi scadă încrederea în sine. După, va profita de postura delicată în care te afli pentru a te ameninţa. Îţi poate spune că nu vei mai găsi pe cineva care să te accepte aşa cum eşti, atunci când tu îi spui că vrei o pauză.

Ţine cont de faptul că cel de lângă tine ar trebui să te accepte aşa cum eşti, să nu te pună să alegi între el şi altcineva şi să nu ceară nimic în schimbul sentimentelor pe care ţi le poartă.

Daca ti-a placut acest articol, atunci apasa LIKE, pentru a-l citi si altii.

Sursa: revista Unica

Cititi si: 5 dusmani ai relatiilor de cuplu

8 lucruri nestiute despre casnicie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...