6 semne ca iubitul tau nu te va cere niciodata de sotie

Crezi că bărbatul de lângă tine este partenerul perfect şi de-abia aştepţi ca el să te ceară de soţie? Ei bine, s-ar putea să ai ceva de aşteptat dacă nu eşti foarte atentă la semnalele pe care comportamentul său le expediază.

 Bazându-se pe opiniile a doi teoriticieni de marcă ai domeniului, profesorul universitar William July, autorul lucrării "Confesiunile unui fost burlac" şi psihologa Jenn Berman, expertă în relaţii, site-ul Cosmopolitan.com atrage atenţia asupra a şapte indicii care să vă facă să realizaţă că nu veţi fi niciodată cerute în căsătorie de actualii iubiţi.

1. Spune despre toate fostele sale iubite că sunt "nebune"...
Fetelor, trebuie să vă feriţi de bărbaţii care îşi jignesc fostele prietene şi le numesc "nebune" sau "psihopate". Nu de alta dar numitorul comun al acestor ultime relaţii este chiar el. Poate că nici nu şi-a dorit ca vreo relaţie să meargă până la sfârşit.

2. Plănuieşte întâlniri prea... romantice...
Sigur că nu este nimic în neregulă cu o cină la lumina lumânărilor, mai ales dacă nu sunteţi genul care să fie deranjată de clişee, însă trebuie să fiţi atente dacă iubitul vostru va alege locuri în care să fiţi singuri. Ar putea fi un indiciu că nu îşi doreşte să fie văzut alături de voi la întâlnire. Ce puteţi face? Foarte simplu, pentru viitoarea întâlnire propuneţi un restaurant foarte aglomerat sau un bar popular şi vedeţi care îi este reacţia.

3. Ba te sună de 10 ori pe noapte, ba uită de tine o săptămână...
E genul care îţi dă 10 mesaje într-o singură noapte dar care apoi nu-ţi mai dă niciun semn de viaţă câteva zile? Vorbeşte o oră cu tine la telefon dar apoi îţi ignoră toate mesajele? Ei bine, dacă acesta este cazul şi te întrebi ce se întâmplă, sunt şanse foarte mari ca el să fie ocupat cu "vrăjirea" altor domnişoare.

4. Omite să actualizeze anumite lucruri pe contul de Facebook...
Are fotografii cu voi doi pe Facebook pe care încă nu le-a inscripţionat ( tag-uit ) cu numele voastre? Se întâmplă să-şi actualizeze des statusul dar niciodată să nu menţioneze timpul petrecut cu tine? Sau poate uită în permanenţă să menţioneze în datele personale faptul că este implicat într-o relaţie? Şanse din nou mari ca partenerul tău să fie un prefăcut care se teme teribil de implicarea într-o relaţie serioasă.

5 Prietenii lui te tratează cu răceală...
Chiar dacă pot fi foarte prietenoşi, apropiaţii iubitului tău îţi dau un indiciu dacă nu-ţi pun foarte multe întrebări personale. Cum ar fi despre slujba ta, despre pasiunile tale etc. Asta înseamnă că ei ştiu că nu este cazul să investească timp şi energie în cunoaşterea ta pentru că îşi imaginează că nu vei rămâne foarte mult timp alături de el.

6. Îţi spune că sunteţi suflete pereche un pic prea devreme?...
Tuturor ne place ideea de dragoste la prima vedere însă de cele mai multe ori, trebuie să recunoaştem, ea este doar ceva ce sună bine. Dacă în primele săptămâni de relaţie, el începe să îţi dezvăluie că s-a îndrăgostit de tine, trebuie să fii şi mai precaută. E posibil ca aceste cuvinte mari să-i iasă din gură cu atâta uşurinţă tocmai pentru că le-a mai spus de foarte multe ori înaintea ta.

Daca ti-a placut articolul, da click pe butonul "Imi place", pentru a-l  citi si altii.

Sursa: ziarul Libertatea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...