Cum te tratezi dupa o despartire?

Cui pe cui se scoate! Majoritatea adoptă metoda "reînlocuirii produsului stricat" în încercarea de a-şi reveni după o despărţire dureroasă. O nouă relaţie amoroasă este soluţia?...

Află cum au trecut 10 persoane peste un eşec în dragoste.


Atunci când tu alegi despărţirea, vindecarea e mai uşoară. Mihai a găsit o nouă iubire în doar o lună de zile după ce şi-a luat adio de la fostă.

"Am ales să pun punct unei relaţii de un an şi jumătate. Ea era paranoică, mă acuza că o înşel şi ne certam foarte des. Ne-am răcit inclusiv în dormitor. Aşa că i-am spus că vreau să ne despărţim. Rănile din suflet mi s-au vindecat relativ repede datorită Ioanei, o fată pe care am întâlnit-o la facultate. Pur şi simplu mi-a ieşit în cale şi am început să vorbim, pe messenger, la telefon şi prin sms-uri. Sunt cu ea de trei ani de zile şi ne merge foarte bine."

Mădălina, în schimb, spune că e nevoie întâi să te vindeci sufleteşte, pentru a te putea îndrăgosti din nou.
"Timp de două, trei luni am alergat între job, sală şi petreceri. Credeam că aşa scap de suferinţă. Atunci când am făcut o pauză din alergătura zilnică, mi-am dat seama că am fugit de mine şi că, de fapt, emoţional rămăsesem pe loc. Am reuşit să mă reîndrăgostesc la un an de zile, abia după ce m-am eliberat de resentimente".

Nu toată lumea consideră că a iubi din nou este cheia refacerii. Unii preferă aventurile şi răzbunarea...

Ana, de exemplu, a încercat să se răzbune pe fostul aruncându-se în braţele primului venit. "După cinci ani am realizat ca El nu era jumătatea mea, aşa că mi-am făcut bagajul şi am plecat, lăsând în urmă un om insensibil. Am fost devastată câteva zile şi, ca să-mi revin şi să mă răzbun, m-am aruncat în braţele primului tip care mi-a ieşit în cale. Am trăit nişte momente intense, dar pentru o scurtă perioadă de timp".
Andreea susţine că nu a încercat să se răzbune pe fostul, atunci când, la nici două luni de la despărţire, s-a cuplat cu un amic de-al lui.
"Aceasta e o soluţie foarte bună: unu – pentru că trece durerea despărţirii mai repede, doi – pentru că te asiguri că nu te va mai căuta cu declaraţii de amor, flori sau mai ştiu eu ce, ca să îţi bulverseze de tot sentimentele. Te va evita cu orice preţ!"
George recunoaşte că s-a simţit lovit în orgoliu, atunci când i s-au dat papucii.
Tratamentul pe care l-a aplicat el în încercarea de a uita de fostă este următorul: "Am ieşit în cluburi cu scopul clar de a agăţa şi am intrat în relatii tampon, de o noapte, nu mai mult! Pe moment am avut clasica mentalitate conform căreia… majoritatea femeilor sunt uşoare si am încercat să îi testez veridicitatea".

După o despărţire, mulţi se refugiază în muncă...
George mărturiseşte că pe lângă cluburi şi relaţii pasagere, după orice despărţire se concentrează asupra unor proiecte profesionale "pe care, desigur, le abandonez după ce îmi revin, dar le reiau după următoarea despărţire".
Andrei spune că promovările şi măririle de salariu vin tocmai în perioadele de după o despărţire. "Îmi revin prin muncă! Sincer să fiu, perioadele dintre relaţii sunt cele mai tari pentru că atunci cresc din punct de vedere profesional".

Unii evită durerea, deci şi momentele de singurătate sau de plictiseală...
Iulia recunoaşte că se refugiază în petreceri cu prietenele. Acestea îi mai alungă din minte imaginea fostului. "Când rămân singură mă gândesc la toate cele întâmplate şi încep să regret despărţirea. Totodată, îmi reamintesc toate acele lucruri frumoase de la începutul relaţiei şi calităţile lui. Uit motivele despărţirii, dar prietenele mi le reamintesc…"
Elena a realizat că atunci când nu ai timp să te gândeşti la fostul, uiţi mai repede de el şi de durere.
"Am dus cadourile primite de la el şi pozele cu noi doi la o prietenă, ca să nu mai dau de ele prin casă şi am căutat să am alte preocupări. Ieşeam în fiecare seară cu prietenele la un suc, flirtam cu toţi băieţii pe care îi întâlneam şi îmi făceam mici cadouri".
Alex şi-a ales ca preocupare un hobby de care nu avusese timp până atunci.
"Am ieşit dintr-o relaţie de patru ani de zile. Ne-am depărţit de comun acord. E mai trist atunci când nu ai un motiv anume de despărţire, ci realizezi că, pur şi simplu, nu te mai potriveşti cu acea persoană. Aşa că am avut nevoie de un refugiu. Am ales să învăţ să cânt la chitară. Pentru mine a fost remediul de care aveam nevoie".

Alţii caută să înţeleagă motivele despărţirii...
Florin a preferat să vorbească despre despărţire cu o colegă de facultate.
"Atunci când fosta iubită mi-a spus că vrea să pună punct relaţiei după un an, pentru că nu vrea ceva serios, am fost destul de contrariat. Aşa că am încercat să aflu părerea unei fete despre atitudinea fostei. Colega mea a făcut nişte observaţii la care nu m-aş fi gândit. Astfel, am acceptat mai uşor motivele despărţirii".
Cei mai mulţi dintre noi aleg să îşi ocupe timpul cu petreceri alături de prieteni sau hobby-uri, să zboare din floare în floare şi să se dedice carierei până în momentul în care apare la orizont o nouă idilă, una în care ne punem toate speranţele. Şi ciclul se reia, aşa că nici nu ştii când tratamentele pentru despărţiri îţi pot fi din nou de folos.

Daca ti-a placut acest articol, atunci apasa LIKE pentru a-l citi si altii.

Sursa: revista Unica

Cititi si: Cum treci mai usor peste o despartire?

3 lucruri simple care dauneaza dragostei

O cearta dragastoasa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...