Sara pe deal

Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plâng, clar izvorind în fintine;
Sub un salcim, draga, m-astepti tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfinta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ginduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi cesele-n luna ridica,
Scirtiie-n vint cumpana de fintina,
Valea-i în fum, fluiere murmura-n stina.
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cimp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! în curând satul în vale-amuteste;
Ah! în curând pasul-mi spre tine grabeste:
Linga salcim sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-voi cât îmi esti de draga.
Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surizind vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcim. - Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

Autor: Mihai Eminescu

Un comentariu:

  1. Anonim17/9/12

    În bolta înstelată-mi scald privirea -
    şi ştiu că şi eu port
    în suflet stele multe, multe
    şi căi lactee,
    minunile-ntunericului...

    Lucian Blaga

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...