Craiasa din povesti

Neguri albe, stralucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le intinde pe cimpie;

S-adun flori în sezatoare
De painjen tort să rumpa,
Si anina-n haina noptii
Boabe mari de piatra scumpa.
Linga lac, pe care norii
Au urzit o umbra fina,
Rupta de miscari de valuri
Ca de bulgari de lumina,
Dindu-si trestia-ntr-o parte,
Sta copila lin plecata,
Trandafiri arunca rosii
Peste unda fermecata.
Ca să vad-un chip, se uita
Cum alearga apa-n cercuri,
Căci vrajit de mult e lacul
De-un cuvint al sfintei Miercuri:
Ca să iasa chipu-n fata,
Trandafiri arunca tineri,
Căci vrajiti sunt trandafirii
De-un cuvint al sfintei Vineri.
Ea se uita... Paru-i galben,
Fata ei lucesc în luna,
Iar în ochii ei albastri
Toate basmele s-aduna.

Autor: Mihai Eminescu

Un comentariu:

  1. Anonim16/9/12

    Am greşit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înţelept.
    Am judecat pe alţii pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înţeleg.
    Am plâns şi-am strigat a neputinţă, dar m-am ridicat din propria-mi voinţă.
    Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite.
    Am călcat prin bălţi şi prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în şuvoi.
    Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin.
    M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte.
    Am zburat din mândrie pe culmi înalte şi abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte.
    M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare.
    Am căutat bogăţiile acestei lumi, dar unde căutam eu, era doar aur transformat în scrum.
    Am încetat să mă mai plâng şi-am învăţat să mă ridic râzând
    Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ,
    Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt
    În căderea ploii şi-ntr-un suflet blând.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...