Romanta fara ecou

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe-aceeasi etajera
Pe care te-am lasat acum un an...

Iti multumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntimplat?...
Ce suflet caritabil te-a pastrat
In lipsa mea,
In lipsa ei,
In lipsa noastra?...
Ce demon alb,
Ce pasare albastra
Ti-a stat de veghe-atita timp
Si te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Si nu te-ai prafuit?...
Iubire, bibelou de portelan,
Obiect de pret cu smaltul nepatat,
Ramii pe loc acolo unde esti...
Să nu te misti...
Si daca ne iubesti --
O!... daca ne iubesti cu-adevarat --
Asteapta-ne la fel inca un an...
Un an macar...
Atât...
Un singur an...
Iubire, bibelou de portelan!...

Autor: Ion Minulescu

Un comentariu:

  1. Anonim24/10/12

    Ingerii sa te-nsoteasca
    Luna sa mi te priveasca
    Stelele sa te-nveleasca
    Inima sa te iubeasca!
    (G. Tudora)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...